Interviu cu Farm. Andreea Ianoș

Timp de citire 4 minute
Partajare

1. Cum ai ales Facultatea de Farmacie? Cu ce gânduri ai pornit la drum?

 

De când eram mică îmi doream să profesez în domeniul sănătății. Atât pentru a ajuta oamenii, cât și pentru a valorifica o profesie, care poate să mă împlinească din punct de vedere spiritual.

Am ales această facultate în urma amintirilor din copilărie, cât și la sfatul familiei. Bunicii mei lucrau în depozitul local de produse farmaceutice, bunicul ocupându-se cu distribuția. Când aveam ocazia să-l însoțesc pe bunicul în vizitele lui la farmacii, de fiecare dată eram impresionată de ordinea, curățenia și atmosfera primitoare, care erau simțite încă de la primul pas în farmacie. Eram fascinată de faptul că toți farmaciștii aveau de fiecare dată halatul de un alb impecabil, chiar dacă mai mereu îi găseam în „camera din spate” unde preparau rețete oficinale și magistrale. Am remarcat și empatia pe care o aveau față de fiecare pacient care le călca pragul, dar și grija oferită întregii comunități de acest profesionist bine pregătit în domeniul sănătății.

2. Ce te-a atras la profesia de farmacist?

Întotdeauna mi-a plăcut să ajut, mai ales oamenii. Profesia de farmacist este una nobilă, indispensabilă societății prin contribuția la menținerea sănătății populației ca urmare a tratării afecțiunilor pacienților.

Domeniul medical cuprinde numeroase subdomenii, fiecare cu rolul său specific. Domeniul farmaceutic joacă un rol important în tratarea pacienților, fiind complementar domeniului medical. Farmacistul nu este doar omul care eliberează medicamentele după vizita la medic. Acesta este persoana care oferă sfaturi pacienților și furnizorilor de servicii medicale cu privire la alegerea dozelor și modul de administrare pentru fiecare pacient, cât și efectele secundare ale medicamentelor. Abilitățile de comunicare, anteprenoriale, științifice și matematice, dar și empatia îi sunt necesare unui farmacist pentru a-și exercita profesia la cele mai înalte standarde.

3. Ce îți amintești din facultate? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai puțin plăcute?

Îmi amintesc cu drag de laboratoarele de tehnologie farmaceutică în care preparam de la soluții și siropuri până la unguente, supozitoare și ovule, dar și de emoțiile sesiunii și nopțile albe.

4. Cu ce gânduri ai terminat facultatea? Care erau planurile tale când ai absolvit?

Acest lucru nu s-a întâmplat cu prea mult timp în urmă, așa că planurile de absolvire sunt planurile mele actuale. Ca prim pas în carieră mi-am dorit o experiență într-o farmacie comunitară. Mi-am dorit să pot avea parte de experiențe de relaționare și comunicare cu pacienții, dar și de provocări anteprenoriale și organizaționale. Apoi, m-am îndreptat către industria farmaceutică pentru a vedea profesia de farmacist și dintr-o altă perspectivă. Activitatea într-o companie farmaceutică mare mă ajută să-mi dezvolt latura personală prin munca în echipă cu diferiți specialiști din diverse domenii.

5. Ce îți place cel mai mult la profesia de farmacist? Ce îți aduce bucurie?

Zâmbetele oamenilor, mai ales cele ale copiiilor. Și faptul că pot contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a fiecărui pacient, dar și a comunității.

6. Dacă ai avea această putere, ce ai schimba la percepția pe care oamenii o au despre farmaciști?

Îmi doresc ca pacienții să-și aleagă farmacistul, nu farmacia. La fel cum își aleg medicul de familie sau medicul stomatolog. Actul farmaceutic ar trebui mai mult apreciat de pacienți, pentru că și farmaciștii sunt absolvenții unei facultăți din domeniul sănătății.

7. Dacă ar fi să definești într-un singur cuvânt profesia ta, care ar fi acela?

Precizie.

8. Ce mesaj ai pentru tinerii studenți la Farmacie?

Să fie conștienți de multitudinea posibilităților și de satisfacția sufletească pe care ți-o aduce profesia de farmacist. Să se înscrie în programul Wӧrwag STARt UP pentru a beneficia gratuit de Harrison Assessment Tool, un instrument care ajută la o mai bună înțelegere a multitudinii posibilităților profesionale după terminarea facultății, dar și pentru a beneficia de o experiență practică în farmaciile comunitare sau industria farmaceutică.

 

Farm. Andreea Ianoș

Deputy QPPV

Wörwag Pharma România

 

Dacă dorești să citești și alte interviuri cu persoane din domeniul farmaceutic sau să afli mai multe informații despre programul Wörwag STARt UP (dedicat studenților la Farmacie), accesează acum link-ul de mai jos.

CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL WÖRWAG STARt UP

Partajare
Suntem aici pentru a vă ajuta!