2. Ce v-a atras la profesia de farmacist?
Așa cum vedeam atunci, tot ceea ce știam era că farmaciștii sunt prezenți în farmacii (care la acel moment erau exclusiv proprietatea statului român). Amabili, lucrând într-un mediu care mi se părea plăcut, având la îndemână mijloace prin care puteau să dea mâini de ajutor ca să te simți din nou bine prin medicamentele pe care le preparau și eliberau, și dispuși să facă aceste lucruri într-un mod natural.
Farmacia din apropierea casei în care am copilărit părea a avea totdeauna lumina soarelui și o atmosferă serenă. Doamnele zâmbeau amuzate de fiecare dată când, la vârste mici fiind, reveneam pentru încă un flacon de vitamina C200. Cu această imagine am plecat în minte despre farmacie: a unui loc plăcut, în care oamenii sunt ajutați să le fie mai bine.
3. Ce vă amintiţi din facultate? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai puțin plăcute?
O stare intens lucrativă. Am văzut din primele zile că avem foarte mult de înțeles, de reținut, de corelat. Divers. Că este necesar să fiu atentă și perseverentă ca să nu am lacune. Colegele cu care discutam și râdeam în pauze sunt una din amintirile plăcute din punct de vedere personal. Ca studentă, am avut în fiecare an profesori care mi-au plăcut foarte mult, ca mod de predare, comportament, ca aparență. Am învățat de la fiecare câte ceva: bunătate, rigoare, pedanterie, umor, curiozitate.
În perioada în care am fost studentă era relativ complicat în viața de zi cu zi. Cu condițiile din case, cu posibilitatea de a avea alimentele de bază. Era o idee obsesivă pentru părinții mei de a se strădui până peste orice limită ar fi credibil astăzi, ca să putem avea un strict necesar și o victorie când atingeam și posibilitatea de a avea din cele normale.
4. Cu ce gânduri aţi terminat facultatea? Care erau planurile dvs când aţi absolvit?
Discutăm de perioada de dinainte de 1990. Am fost convinsă că voi profesa în mediul rural, undeva în România, după ce voi termina perioada stagiului în București. Aceasta era cutuma acelor ani. Eram pregătită pentru orice, oricât de departe de casă, de o gară sau un oraș. Îmi făcusem un fel de plan, în linii mari, lăsând detaliile pentru momentul în care voi avea repartiția în mână și voi ști încotro. Am petrecut în copilărie vacanțe de vară la țară și aveam o imagine relativ idilică despre ce urmează.
5. Ce vă place cel mai mult la profesia de farmacist? Ce vă aduce bucurie?
Deschiderea. Totdeauna ideea de a fi sănătos a fost una centrală în orice epocă, de la antici pornind, dar cu siguranță și înainte. Ca farmacist înțelegi orice articol științific din domeniul medical și în egală măsură din domeniile științelor vieții. Știi ce ai de făcut dacă nu te simți bine. Dacă copilul, părintele, prietenii au o problemă de sănătate, farmacistului îi este la îndemână să îndrume către găsirea unei soluții. Știe ce poate face bine, când și cât poate ajuta direct. In plus, în ultimii ani, avem o șansă extraordinară prin introducerea de tehnologii care schimbă complet fața domeniului medical: inteligența artificială, printarea 3D, bionica, bioinformatica. Citești despre ceea ce se face astăzi în țară și în lume și constați că ”sky is the limit” a fost depășit.
6. Dacă aţi avea această putere, ce aţi schimba la percepţia pe care oamenii o au despre farmacişti?
Exact ce ați spus. Percepția. Este un lucru despre care se discută de relativ destul timp. Farmaciștii știu care le-a fost parcursul profesional, sunt conștienți de capacitățile lor profesionale, ceea ce le permite să lucreze în domenii foarte variate, iar expertiza și competența lor este deosebit de apreciată. Poate că acest lucru este mai puțin vizibil. Cu siguranță le este apreciată expertiza și de către cei care intră în farmacii pentru un sfat. Farmaciștii din farmaciile de comunitate sunt cei care preiau cererile de la toți cei care le calcă pragul, având o situație de rezolvat. Dar, dacă cel care vine în farmacie este bolnav, obosit, necajit și copleșit de problemele pentru care trebuie să găsească soluții, este posibil să uite să arate respectul meritat de profesionistul pe care îl are în față. Oamenii ignoră că farmaciștii sunt absolvenți ai aceleași universități din care provin medicii și stomatologii și nu asociază sfaturile pe care le primesc în farmacie cu un serviciu medical similar cu cel primit într-un cabinet medical. Deși scopul lor este același, recăpătarea stării de sănătate sau măcar de mai bine.
7. Dacă ar fi să definiţi într-un singur cuvânt profesia dvs, care ar fi acela?
Dăruire.
În mai multe cuvinte, aș spune iubire pentru oameni.
8. Ce mesaj aveţi pentru tinerii studenţi la farmacie?
Pentru fiecare există un drum și un loc potrivit. Cu cât ceea ce știi este mai larg ca domenii, ai șansa să faci activitatea pentru care ești potrivit. La terminarea studiilor de licență absolvenții noștri au o profesie care dă posibilitatea abordării unei palete extraordinar de largi de activități. Ca studenți, pot prin stagiile de practică anuale să vadă unde și ce le place, să facă și să înțeleagă pentru ce loc sunt potriviți. Deci, cu curaj și perseverență poți ajunge să faci acel lucru care ți se potrivește și îți aduce mulțumire.