Programul oferă studenţilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, din Cluj-Napoca, cunoștințe, tehnici și instrumente dovedite prin care aceștia să-și dezvolte aptitudini complementare celor medicale, precum și să conștientizeze şi să adopte atitudinea potrivită, pentru a îmbunătăți calitatea actului medical, pentru a se dezvolta profesional și personal, în sensul unei cariere de succes.
Compania noastră oferă șansa studenților de la medicină de a se cunoaște mai bine și de a deveni mai buni în profesia din domeniul sănătății pe care și-au ales-o. De asemenea, programul WIP Junior este susținut de către facilitatori foarte buni din domeniul training-ului și consultanței organizaționale, care să ajute participanții să se dezvolte din punct de vedere personal și profesional.
Detalii program WIP Junior 2019:
Sesiunea “Mastering Change” va cuprinde patru mari capitole, precum urmează:
·Curba reacției la schimbare: vei înțelege stadiile prin care trec oamenii puși în fața schimbării;
·Rezistența la schimbare: vei afla cum se manifestă rezistența la schimbare și cum poate fi depășită;
·Comunicarea schimbării: vei descoperi modul de comunicare a schimbării în (de)motivarea oamenilor;
·Managementul crizelor: vei ști să gestionezi mai bine situațiile de criză prin prevenție și/sau intervenție.
Sesiunea “Personalitate și Personalizare” va aborda următoarele subiecte:
· Test pentru identificarea propriului profil (modelul DISC);
· Atu-uri personale şi lucruri de îmbunătăţit pentru fiecare tipologie;
· Profiluri complementare şi profiluri antagoniste;
· Comunicare personalizată ţinând cont de tipologia celuilalt;
· Recunoaşterea tipologiei celuilalt;
· Calibrarea relațiilor interpersonale folosind instrumentul DISC;
· Exerciţiu interactiv de personalizare a comunicării adaptată profilului participanților.
Programul WP Junior pune la dispoziție o experiență deprinsă de-a lungul a 18 ani a facilitatorilor noștri în training și consultanță.
Sesiunea “Mastering Change” va fi facilitată de Florin Enache, consultant în cadrul Inspires. Florin are la activ 18 ani de training și consultanță, cu peste 1.700 de zile de programe livrate și peste 20.000 de oameni instruiți. În ultimii 10 ani, acesta derulat programe cu peste 3.000 de medici, din diverse arii terapeutice.
Sesiunea “Personalitate și Personalizare” va fi facilitată de Florentin Stancu, CEO & Partner al Quantum Leap Consulting Ltd. În ultimii 13 ani, Florentin a deținut poziții de conducere în cadrul BCR și Erste Bank, unde a condus echipe de peste 100 de persoane. Competențele sale se află în aria leadership-ului, IT și operațiuni, training și coaching, precum și managementul riscului, schimbării sau planificare strategică.
Cele două sesiuni ale programului se vor desfășura în data de 15 aprilie 2019 (“Mastering Change”) și 13 mai 2019 (“Personalitate și Personalizare”). Locația aleasă este sala Multimedia, str. Victor Babeș nr. 6-8, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, începând cu orele 16. Locurile sunt limitate la 120 de persoane pentru fiecare sesiune.
De asemenea, la finalul evenimentului se va organiza și o tombolă cu premii.
Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să consulte următoarele formulare de înregistrare:
“Mastering Change”: https://tinyurl.com/y6fsmowz
“Personalitate și Personalizare”: https://tinyurl.com/y62ssbas