Programul „WÖRWAG STARt UP“ va avea două componente: „Ambasador“ și „Internship“, oferindu-le studenților ocazia de a deprinde și cunoștințe practice în farmacii (programul „Ambasador“) sau în companii din industria farmaceutică (programul „Internship“).
În contextul actualei pandemii, când atât industria farmaceutică, cât și viețile noastre ale tuturor sunt încercate, incertitudinile legate de piața muncii afectează din plin generația tinerilor farmaciști. Programul „WÖRWAG STARt UP“ își propune, prin ambele module, să ofere viitorilor absolvenți experiență relevantă, educație practică, mentoratul unor profesioniști cu experiență și șanse reale de adaptare în domeniul pe care și l-au ales.
„WÖRWAG STARt UP” pleacă la drum cu două obiective mari. În primul rând, să îi sprijine pe studenții la Farmacie să cunoască și să înțeleagă toate opțiunile de carieră ce se află în fața lor la terminarea facultății. Facultatea de Farmacie te pregătește pentru o mulțime de joburi. Absolvenții trebuie să fie conștienți de această varietate și de cum se poziționeză ei în relația cu fiecare dintre opțiunile pe care le pot avea. În al doilea rând, programul dorește să scoată în evidență ce este cu adevărat farmacistul, ca și specialist în domeniul medical, ca și educator și consultant în comunitate, și nu în ultimul rând ca și antreprenor. Farmacistul este un prieten al nostru, al comunității, un profesionist în domeniul sănătății bine pregătit, capabil să ofere sfaturi și să facă recomandări. De cele mai multe ori, face acest lucru cu empatie. Pentru că aceasta este vocația lui, să asculte și să îngrijească”, spune Norina Gâvan, CEO WÖRWAG Pharma România.
Studenții la Farmacie, care se înscriu online în „WÖRWAG STARt UP“ până la finalul lunii decembrie 2020 au acces la Harrison Assessments, un instrument performant de orientare în carieră. Acesta evaluează aptitudinile personale și potențialul de satisfacție în diferite joburi la nivel internațional. Totodată, aceștia vor beneficia de seminarii live pe Facebook, care să-i ghideze în înțelegerea cât mai detaliată a rezultatelor oferite de acest instrument.
Pentru înscrieri și detalii, consultați Pagina de Facebook Wörwag Pharma România, Pagina de Facebook Wörwag STARt UP și Platforma de înscrieri.
„STARt UP“ este un program WÖRWAG Pharma, organizat cu sprijinul Federatiei Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), în colaborare cu Asociația Ascendis, desfășurat în parteneriat cu Alphega, Bioeel și Media Kompass. Programul beneficiază de suportul Colegiului Farmaciștilor din România și este implementat și promovat de agenția Roddia.
WÖRWAG Pharma este o companie farmaceutică germană cu activitate în 37 de țări de pe 5 continente, specializată în producția de medicamente și suplimente alimentare pe bază de vitamine, minerale și oligoelemente. De aproape 50 de ani, compania este specializată în prevenția și tratamentul cu biofactori a diabetului zaharat, a neuropatiei diabetice, a bolilor cardiovasculare, gastroenterologice și a altor boli metabolice.