De ce să vorbim despre zinc? Pentru că este al doilea metal, ca şi cantitate, în organismul uman (după fier, care este mult mai bine cunoscut), implicat într-o serie largă de reacţii metabolice. Zincul stimulează activitatea a peste 200 enzime, substanţe ce ajută reacţiile chimice din organism, astfel intervenind în menţinerea în parametri normali a activităţii sistemului imunitar, în sinteza acizilor nucleici (şi astfel în diviziunea celulară), asigură o creştere şi o dezvoltare normală în timpul vieţii intrauterine, în copilărie, în adolescenţă; contribuie la vindecarea plăgilor; este implicat în formarea spermei (în spermă, concentraţia de zinc este de 100 de ori mai mare decât în sânge) şi e necesar procesului de ovulaţie; contribuie la activitatea normală a receptorilor pentru gust şi miros. Zincul este cofactor şi pentru enzima “superoxid dismutaza”, una din căile naturale prin care organismul luptă împotriva “mult temuţilor” radicali liberi.
Cantitatea totală de zinc prezentă în corpul unui adult de greutate medie (70 kg) este de 1,4-2,3 g si este distribuit în muşchi, oase, dinţi, prostată, ochi, piele ş.a. Zincul sangvin se situează în jurul valorii de 0,7 mg/100ml. Din păcate, nu există depozite de zinc în organism, aşa că depindem de aportul constant de zinc din exterior.
Recomandările “Food and Nutrition Board” de la “Institute of Medicine” pentru aportul zilnic de zinc sunt, pe grupe de vârstă şi categorii speciale, după cum urmează:
•pentru nou-născuţi – până la 6 luni: 2 mg/zi;
•între 7 şi 12 luni - 3 mg/zi (când laptele matern nu mai asigură un aport suficient şi copiii hrăniţi la sân au nevoie de un supliment de zinc - prin introducerea alimentelor de origine animală);
•pentru copii între 1 şi 3 ani – 3 mg/zi;
•între 4 şi 8 ani - 5 mg/zi,
•între 9 şi 13 ani - 8 mg/zi;
•adolescenţi şi bărbaţi - 11 mg/zi (mai mult decât pentru femei, pentru că zincul este indispensabil activităţii normale a aparatului reproducător masculin);
•adolescente (14-18 ani) – 9 mg/zi;
•femei peste 19 ani – 8 mg/zi;
•la gravide şi femeile care alăptează, necesarul depăşeşte valorile recomandate pentru bărbaţi (ţinând cont şi de rolul pe care îl joacă zincul în creşterea şi multiplicarea celulară) – 9,5-13 mg/zi (se pare că la gravide ar exista un mecanism compensator prin care se îmbunătăţeşte absorbţia digestivă a zincului, mecanism compromis în condiţiile creşterii aportului de fier).
Un regim alimentar variat este o sursă, în general, suficientă de zinc pentru un adult sănătos. Zincul din alimentele vegetale are o mai mică biodisponibilitate decât cel de origine animală şi vegetarienii sau persoanele cu o dietă dezechilibrată nu pot asigura un aport eficient de zinc în organism (ei au nevoie de 50% mai mult zinc). În plus, deficitul de zinc se poate instala şi în caz de deficit de absorbţie (boli digestive), abuz de alcool, pierderi crescute sau necesar crescut (de ex. femeile care alăptează au nevoie de un supliment de aprox. 6 mg zinc/zi doar pentru a acoperi pierderile de zinc – laptele matern conţine 2 mg zinc în primele 4 luni de viaţă ale sugarului); administrarea concomitentă de fier scade absorbţia zincului (şi ambele se găsesc în produse din carne).
S-ar părea că administrarea preparatelor de fier în absenţa anemiei (la gravidele cărora li se recomandă pur profilactic şi fără verificare a parametrilor sangvini) compromite absorbţia zincului la o categorie care are oricum un necesar crescut de zinc.
Un grup cu risc crescut de deficit de zinc este format din vârstnici, la care acest deficit se poate constitui prin convergenţa mai multor mecanisme – alimentaţia dezechilibrată (bani insuficienţi pentru a asigura aport constant de carne, lipsa apetitului, probleme de masticaţie şi deglutiţie – proteze dentare, astenie frecventă), malabsorbţie a zincului (afecţiuni digestive, probleme de tranzit intestinal etc), medicaţii concomitente ce pot altera absorbţia zincului.
Primele semne ale deficitului de zinc sunt: tulburări ale gustului, răspuns imun deprimat (infecţii frecvente), probleme dermatologice; apoi, se poate instala diaree, oboseală, lipsa apetitului, pierderea gustului, căderea părului, cicatrizare lentă a rănilor, impotenţă, încetinirea creşterii fizice şi psihice la copii, maturare sexuală întârziată, scădere în greutate. Semnele şi simptomele sunt nespecifice, putând apărea într-o gamă largă de boli (de la boli uşoare până la boli de gravitate mare).
În anul 2000 s-a înfiinţat IZiNCG (International Zinc Nutrition Consultative Group), fondat de Naţiunile Unite - “Food and Nutrition Programme”; studiile grupului apreciază că o cincime din populaţia lumii are o dietă deficitară în zinc; recomandările IZiNCG merg de la sfaturi de alimentaţie sănătoasă adresate populaţiei până la sugestia de a introduce suplimente de zinc în produse alimentare uzuale (cum s-a făcut şi pentru alte substanţe- de ex. – sarea iodată, făina aditivată cu acid folic – în unele state).
Profesorul Ken Brown, Profesor de Nutriţie Internaţională la Universitatea California: „Studiile au demonstrat în mod repetat că suplimentarea cu zinc scade incidenţa bolii diareice şi a infecţiilor de căi respiratorii şi îmbunătăţeşte simţitor curbele de creştere la copii“.
S-au efectuat studii ce verifică impactul zincului asupra sistemului imunitar; zincul e necesar pentru dezvoltarea şi activarea limfocitelor (subgroup al leucocitelor - celulele albe); suplimentarea cu zinc poate creşte numărul Limfocitelor T circulante şi abilitatea lor de a lupta cu infecţiile (în special virale); se mai foloseşte zincul la pacienţii cu SIDA pentru a le augmenta funcţia imună.
Un studiu efectuat pe 100 de angajaţi ai spitalului Cleveland a obţinut rezultate semnificative la cei trataţi cu zinc: înjumătăţirea perioadei de boală şi diminuarea simptomelor de răceală.
Un alt studiu pe 400 de persoane a observat că durata virozelor respiratorii a scăzut simţitor la lotul de pacienţi ce a primit un supliment zilnic mai mare de 10 mg zinc. Studiile efectuate pe persoanele suferind de infecţii herpetice (herpes oral sau genital) demonstrează scăderea perioadei de boală sub aport crescut de zinc. De asemenea, există studii ce dovedesc ameliorarea tinnitusului (ţiuit în urechi) şi a degenerescenţei maculare (afectarea retinei).
Zincul este recomandat ca tratament accesoriu într-o suită largă de boli din domenii variate ale medicinei. Poate ameliora afecţiuni ale prostatei, anorexia nervoasă, probleme conexe în alcoolism, tinnitus, degenerescenţa maculară; îmbunătăţeşte cicatrizarea (post-chirurgical, post-traume).
Pentru piele frumoasă, unghii netede şi păr sănătos este nevoie de zinc!
În dermatologie, zincul este un aliat de nădejde. Există o afecţiune specifică cu deficit de zinc manifestată începând din copilărie (acrodermatita enteropatică), manifestată prin diaree cronică, căderea părului, vezicule (“băşici”) pe piele, candidoză bucală, întârziere a creşterii, cauzată de un deficit de absorbţie intestinală a zincului, ce se ameliorează spectaculos sub tratament substitutiv cu zinc.
Preparatele cu suplimente de zinc sunt deja incluse în schemele de tratament al unor afecţiuni dermatologice cum ar fi acneea (unde pacienţii pot beneficia – pe lângă tratamentul medicamentos - de suplimentarea orală, dar şi de preparate locale ce conţin acest metal), problemele unghiilor şi ale părului (care sunt produse secundare ale pielii şi la care deficitele de durată ale zincului se evidenţiază mai bine) – effluvium telogen, alopecia areată, distrofiile unghiale ş.a. – unde protocoalele terapeutice mai întotodeauna conţin cure lunare, repetate, de suplimentare cu zinc.
În tratmentul ulceraţiilor de la nivelul membrelor inferioare (ex. - ulcerul venos – celebra „zgaibă“ de la nivelul gambei unui pacient cu varice care nu se cicatrizează spontan, şi mai mult, îşi creşte dimensiunile fără cauză aparentă până la a lăsa descoperit muşchiul sau tendoanele pacientului), al plăgilor chirurgicale sau traumatice, zincul e adesea folosit ca tratament adjuvant.
În dermita seboreică (afecţiune cu forme de prezentare variate – de la banala mătreaţă ce apare din când în când până la mătreaţa rebelă, veşnic prezentă şi până la formele în care e afectată nu numai pielea capului, dar şi pielea de pe piept, de pe faţă, cu roşeaţă şi descuamare) se foloseşte zincul şi ca supliment oral.
Acelaşi profesor Ken Brown aprecia cu satisfacţie că “în ultimii ani s-a îmbunătăţit simţitor cunoaşterea frecvenţei deficitului de zinc şi a importanţei acestuia pentru starea de sănătate a oamenilor”.
- Brown KH, Engle-Stone R, Krebs NF, Peerson JM. Dietary intervention strategies to enhance zinc nutrition: promotion and support of breastfeeding for infants and young children. Food Nutr Bull 2009;30(1, Suppl):S144–71.
- Brown KH, Allen LH, Peerson J. Zinc supplementation and children’s growth: a meta-analysis of intervention trials. Bibl Nutr Dieta 1998;54:73-6
- International Zinc Nutrition Consultative Group (IZiNCG), Brown KH, Rivera JA, Bhutta Z, Gibson RS, King JC, Lönnerdal B, Ruel MT, Sandtröm B, Wasantwisut E, Hotz C. International Zinc Nutrition Consultative Group (IZiNCG) technical document #1. Assessment of the risk of zinc deficiency in populations and options for its control. Food Nutr Bull 2004;25(1 Suppl 2):S99–203.
- Roohani, N., Hurrell, R., Kelishadi, R., Schulin, R. Zinc and its importance for human health: An integrative review. J Res Med Sci 2013 Feb; 18(2):144-157
- Saper, R. B., Rash, R. Zinc: An Essential Micronutrient. Am Fam Physician 2009 May 1; 79(9)
