Potrivit doamnei doctor Carolyn Dean, o cunoscută și ferventă susținătoare a terapiei cu magneziu, autoarea best-seller-ului „The Magnesium Miracle”, deficitul de magneziu este implicat într-o serie de afecțiuni, printre care: hipertensiunea arterială, angina pectorală, boala coronariană, aritmiile cardiace, infarctul miocardic, diabetul zaharat, pre-eclampsia și eclampsia, osteoporoza, astmul bronșic, sindromul de oboseală cronică, etc.
Persoanele care suferă de diabet zaharat au un nivel scăzut de magneziu, fiind printre cei mai afectați de consecințele deficitului de magneziu. Magneziul intracelular este un cofactor pentru o serie de enzime care joacă un rol important în metabolismul glucidic. Hipomagneziemia este comună în rândul persoanelor cu diabet zaharat și reprezintă pentru acestea un factor de risc, fiind implicată în scăderea secreției de insulină și a activității tirozin kinazei asupra receptorilor insulinici. Ca urmare, se produce scăderea metabolismului glucidic la nivelul adipocitelor și a celulelor musculare și creșterea rezistenței la insulină. Conform unor studii recente, suplimentarea cu magneziu are efecte benefice asupra acțiunii insulinei și a metabolismului glucidic și poate preveni apariția diabetului zaharat de tip 2.
Preparatele eficiente de magneziu sunt cele în care magneziul este legat organic (acetat, citrat, metionat, ascorbat, gluconat, propionat sau orotat de magneziu). Sărurile minerale de magneziu (clorură, sulfat) nu se pot absorbi, au de cele mai multe ori efect laxativ şi reduc astfel eficienţa terapeutică.
Dintre sărurile organice, orotatul de magneziu are un mare atu în terapia deficitului de magneziu. Pentru că, pe lângă magneziu, conține și acid orotic. Acidul orotic a fost izolat în 1904 de către doi italieni, Biscaro şi Belloni, prin tratarea proteinelor provenite din colostrul de vacă cu acetat de plumb. În 1940, s-a descoperit că acidul orotic este un produs secundar arderii nutreţurilor şi reprezintă o sursă reală şi valoroasă de proteine, cu rol de stimulare a creșterii. Colostrul de oaie sau decapră conţine cea mai mare concentraţie de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanţă pe care organismul uman n-ar fi în stare să o producă singur şi de aceea a fost denumit„vitamina B13”. Are calităţi protectoare şi de dezvoltare a celulelor, datorită rolului său în sinteza pirimidinei. La fel ca uridinfosfatul, acidul orotic este încorporat în sinteza ARN-ului, ADN-ului şi a altor precursori metabolici, realizând creşterea sintezelor proteice şi o optimizare a metabolismului energetic.
Acidul orotic are efecte clinice benefice asupra organismului, care se însumează cu efectele benefice ale magneziului însuși. În al doilea rând, acidul orotic introduce magneziul intracelular, crescând eficiența preparatului. Celulele din corpul nostru sunt cele care au nevoie de magneziu (fie ele celule cardiace, celule musculare, celule nervoase etc.), și nu spatiul extracelular! Orotatul de magneziu și-a dovedit de-a lungul timpului nu doar eficiența și rolul major în prevenirea și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, ci și un profil de siguranță de invidiat. Având în vedere frecvența mare a complicațiilor cardiovasculare în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, orotatul de magneziu poate reprezenta varianta optimă. Mai ales că singurul preparat cu orotat de magneziu de pe piață – magnerot® – nu conține printre excipienți zahăr, putând fi astfel administrat în siguranță persoanelor cu diabet zaharat.
Pe lângă respectarea dozelor zilnice recomandate, un tratament corect al deficitului de magneziu trebuie să dureze cel puțin șase săptămâni. Dacă după această perioadă fenomenele clinice persistă, chiar dacă se observă o ameliorare, se recomandă prelungirea tratamentului cu minimum 2 săptămâni. Tratamentul se poate repeta apoi ori de câte ori este nevoie. În general, deficitul de magneziu fiind o condiție clinică cronică, și terapia cu magneziu ar trebui să fie cronică.
Bibiografie:
1. Dean C. The Magnesium Miracle. New York: Ballantine Books; 2007
2. Mane M., Chaudhari G.R., Reddy E.P. Hypomagnesaemia in Diabetic patients and Biochemical action on the cardiovascular system. Int J Biol Med Res. 2012; 3(1): 1273-1276
3. Ridaura R.L., Willett W.C., Rimm E.B. Magnesium Intake and Risk of Type 2 Diabetes in Men and Women. Diabetes Care, 2004. 27:134–140
4.Barbagallo M., Dominguez L.J. Magnesium and type 2 diabetes. World J Diabetes 2015 August 25; 6(10): 1152-1157
5. Kirii K., Iso H., Date C., Fukui M., Tamakoshi A. Magnesium Intake and Risk of Self-Reported Type 2 Diabetes among Japanese. Journal of the American College of Nutrition, 2010. Vol. 29, No. 2, 99–106
6. Paul J.Porr. Importanța magneziului în patologia umană. Ed. Risoprint Cluj-Napoca, 2012; 38-40
7. Classen HG. Magnesium orotate – experimental and clinical evidence. Rom J Intern Med. 2004;42(3):491-501
8. Swaminathan R. Magnesium Metabolism and its Disorders. Clin Biochem Rev 2003; 24: 47-66
9. Fawcett W.J., Haxby E.J., Male D.A.. Magnesium: physiology and pharmacology. Br. J. Anaesth. (1999) 83 (2): 302-320
10. Zalman S.A.. Hypomagnesemia. J Am Soc Nephrol 10: 1616–1622, 1999
11. Fox C, Ramsoomair D, Carter C. Magnesium: its proven and potential clinical significance. South Med J. 2001 Dec;94(12):1195-2010
12. Zeana C. Magnesium orotate in myocardial and neuronal protection. Rom J Intern Med. 1999 Jan-Mar;37(1):91-7
