Recomandarea primară a silimarinei este legată de capacitatea sa de a stabiliza membranele celulare. În ultimii zece ani au fost identificate, însă, prin cercetări experimentale și/sau trialuri clinice și alte calități benefice ale Silimarinei: antioxidant, antiinflamator, imunomodulator și, recent, efect antifibrotic, respectiv de stimulare a regenerării hepatice.
Un tratament adjuvant eficient are efecte pe cel puţin 4 tipuri de celule din structura ficatului: hepatocite, celulele stelate, celulele endoteliale şi celulele Kupffer. Afectarea structurală şi/sau funcţională a oricărei din aceste celule determină un dezechilibru cu repercursiuni directe asupra ficatului.
Efectul antifibrotic al silimarinei este obţinut prin inhibarea conversiei CSH în miofibroblasti. Protectia hepatică este realizată prin cuplarea pe situs-uri specifice ale hepatocitelor, prin scăderea lipoperoxidării şi prin împiedicarea distrugerii fenestraţiilor endoteliale. Efectul antioxidant este obţinut prin mecanisme de reducere a radicalilor liberi de oxigen intrahepatici. Regenerarea hepatică apare în urma stimulării ARN polimerazei I şi prin supresia activării factorului nuclear kappa. Efectul antiinflamator este realizat prin reducerea secreţiei de leucotriene LTB41. Aşadar, silimarina standardizată are 5 efecte benefice asupra ficatului: Antifibrotic, Protecţie, Antioxidant, Regenerator şi Antiinflamator.
În afectarea hepatică cronică, fibroza hepatică poate avea potenţial reversibil, reversibilitatea fiind mai mare dacă fibroza este în stadii incipiente. Virusurile, consumul excesiv de lipide, alcool sau fructoza şi polipragmazia determină o afectare hepatică prin mecanisme diferite, dar care are în comun fibroza hepatică. Unul dintre cele mai importante efecte ale silimarinei este efectul antifibrotic!
În studiul clinic IMHOTEP din 2014 făcut pe 1.069 de persoane cu hepatopatii cronice de etiologie diversă, administrarea de silimarină (Lagosa) într-o doză stabilită de medic a determinat după 36 de săptămâni de tratament: normalizarea markerilor de leziune hepatică (ALT, AST şi GGT) şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor exprimată prin creşterea numărului pacienţilor asimptomatici. Prof. Saller, care a realizat singura metaanaliză despre silimarină, precizează în concluziile lucrării sale că efectele tratamentului adjuvant cu silimarină, standardizată după criteriile Farmacopeei Europene, nu pot fi extrapolate oricărui preparat cu conţinut de silimarină.
Există diferenţe esenţiale între aşa zisele “extracte de silimarină”. În primul rând, este complet diferit un extract standardizat de silimarină (există chiar diferenţe de standardizare între Europa, America şi Asia - cele mai riguroase criterii sunt cele europene) şi un extract simplu de silimarină. Aceste diferenţe provin din 1. criteriile cantitative: cantitatea de silimarină şi silibină a extractului şi 2. criteriile calitative: trebuie să fie controlat chimic (de ex. să nu conţină pesticide, metale grele, micotoxine) controlate biologic (să nu fie contaminate microbiologic) şi să fie controlate fizic şi botanic. Pentru ca un extract de silimarină să fie eficient şi sigur la administrare e nevoie să respecte aceste criterii care sunt descrise pe larg în Farmacopeea Europeana2.
(1)Clichici et al.: Silymarin Inhibits the Progression of Fibrosis in the Early Stages of Liver Injury in CCl4-Treated Rats; J Med Food 18 (3) 2015, 290–298
(2)Saller, R. et al.: An updated systematic review with meta-analysis for the clinical evidence of silymarin. Forsch Komplementmed, 2008, 15 (1): 9-20
